Istodor de sfirsit de saptamina: ponturi, socuri, aventuri

Categorii: Aici plecam de-acasa, Hotel, pensiune, somn, Santorini

PirgosPe unde a umblat Mihaela Coman prin jurul insulei Santorini. Cum a simtit ca insula e numai si numai a ei.

  • Ajungem in Kamara, ne cazam intr-un mic-mic hotel, cu un etaj, cateva camere, piscina in curte ascunsa de verdeata care ne invada si terasa camarutei, mica, curata, cu baie, cu terasa. Lasam camera singura, fugim sa vedem plaja, marea, din nou. Plaja: neagra. Ar fi trebuit sa stiu, dar chiar n-am stiut si nu mai vazusem nisip negru-negru. Granulele maricele, dar nisip, nu pietris, perfect rotunde le vedeai-simteai si in apa. Plaja plina de oameni, in mare nimeni. Apa marii buna, calda, primitoare. Ne-am dat seama mai tarziu ca erau doar fitze de turisti care prefera baia in supa din piscina. Multi, multi, multi turisti. Dar concentrati pe spatii mici: terase de restaurante, faleza, plaja. Daca indrazneai sa te indepartezi de hotelurile-casutza si de faleza, din nou pustiu, reconfortant, simteai ca e insula ta. Ce poti sa faci prizonier in Kamara, Santorini, o saptamana: sa inchiriezi scuter/bicicleta si sa fii propriul stapan pe insula sau sa pui botul la excursiile organizare.
  • Am pus botul la excursiile cu program:

1. drum in orasul fantoma= trei ruine de case daramate la cutremurul din ‘50+vazut,explicat cum se face vinul din strugurii stafiditi pe versantii terasati ai insulei+ 3 chiftele de rosii (!) si o degustare de vin (?)

2. drum organizat pentru intalnirea cu apusul in Oia (se citeste Ia)=mii de turisti japonezi, americani, suedezi, spanioli (care nu vorbesc engleza si se simt jigniti ca nu stii spaniola), australieni, neozeelandezi, eleganti sau hippie, se scurg pe strazile inguste flancate de buticuri cu bijuterii si suveniruri scumpe si extrem de scumpe, spre prapastia din capatul insulei de unde se vede soarele intrand in mare intr-o baie de sange, pe care toata lumea o fotografiaza cu disperarea ultimei intalniri cu soarele mort

3. drum la Fira, capitala insulei, cu strazile pentru magari nu pentru masini, cu magari, fireste, cu vechi, rotund, tocit, mic, ferestre mici, bancute mici, trepte mici, arcade joase, nice, n-are cum sa nu-ti placa, au stiut sa pastreze grecii, sa toceasca, nu s-au modernizat ca idiotii, n-au betonat, n-au daramat.

4. drum pe mare si la sulful care fasaie din vulcan, asta chiar merita: te ia un vaporas si te plimba pe mare, te opreste in mijlocul marii, daca vrei te arunci, inoti, te-ntorci; te duce pe o insula mica, cat o coliba, cu plaja pustie, doar a ta; te plimba iar si te lasa la malul otravit al vulcanului, pe care urci, urci, ca sa-l vezi pe monstrul adormit cum fasaie sulful galben fierbinte

(Una peste alta grecii stiu sa faca turism, si ma gandeam, ce-ar fi sa iei turistul strain si plictisit de pe plaja de la Mamaia si sa-l duci cu autocarul pana in baragan, sa vada ciulinii, sa vada o fantana cu cumpana, sa se distreze ducand doua galeti cu apa pe cobilita, sa se odihneasca la coliba unei bostane, sa manance pepenele spart in bucati de bostanar si un porumb copt pe jar langa un cartof. Sa-si inmoaie calcaiele in Calmatzui, sa numere izvoarele mici care bulbuca in nisipul raului aproape secat. Se poate, de ce grecii da si noi nu? )

Taguri , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , .
Aboneaza-te la feed-ul RSS sau citeste articole similare din lista de mai jos (daca exista).

2 comentarii

  1. Comentariu scris de Luminita
    Publicat la data de 23.1.2010, ora 11:12 am

    Mihaela, exceptionala relatarea ta, felicitari! O poveste menita a ma face sa merg pe acele meleaguri (habar nu am cand, dar sigur voi merge odata!), deci: multumesc!
    Cat despre finalul povestii, aceea cu indemnul a a plimba turistul prin Baragan… Eu sunt nascuta/crescuta pana la 18 ani in inima Baraganului. Parintii mei locuiesc inca acolo, deci nu am rupt legatura cu plaiurile natale. De aceea, trebuie sa-ti spun ca Baraganul nu (mai) are nimic idilic. Nici cobilite, nici fantani cu cumpene, nici colibe in bostanarii (asa cum avea bunicul meu pe vremuri). Din pacate, lumea Baraganului s-a degradat moral incredibil de mult, taranii nu mai sunt tarani, ci doar indivizi care asteapta alocatia de stat a copiilor ca s-o bea repede la bodega insalubra din colt, asteptand, in acelasi timp, ca de undeva sa vina cineva si sa le dea un sac cu bani. In fine, nu vreau sa-i bag pe toti in aceeasi oala, mai sunt si oameni de isprava, dar cei mai multi sunt asa cum ti i-am descris. Baraganul zilelor noastre e trist, nu e Baraganul lui Fanus Neagu…

  2. Comentariu scris de florin
    Publicat la data de 23.1.2010, ora 11:21 am

    frumoasa poveste, interesante meleaguri. dati-mi voie totusi sa acord o bila neagra pentru faptul ca nu ati adaugat si fotografii care sa va sustina aricolul

Trackbacks

Lasa un comentariu


La 220

Aboneaza-te la RSSFii la curent! E gratis! Aboneaza-te prin RSS si citeste articolele in feedreader imediat dupa publicare.

Pub

Comentarii recente

Uichendist pe Twitter

No public Twitter messages.

Youtube, eu tube, noi tube