Istodor de sfirsit de saptamina: ponturi, socuri, aventuri

Categorii: Aici plecam de-acasa, Budapesta, Mincare si bautura traditionala, Omul. Interviu

000036.JPGIulian Comanescu ne impartaseste experientele sale culinare si emotionale. Uite-i lumea!

Privind stewardesele de la Tarom exclama: ”Dac-aş fi Vîntu, Voiculescu sau Patriciu aş face în Romînia o şcoală de zîmbit şi de spus da.”

Turul lumii prin mincarurile savurate:

  • Raţă cantoneză în Soho, la Londra, şi de altele. Se comandă de dimineaţă şi se lasă la frigare, la foc foaaarte mic, pînă seara tîrziu. Chinatown-ul de-acolo e cred că prima poveste de succes legată de migraţia muncii. De la lupanarele cu opiu din Conan Doyle şi Fu Manchu au ajuns cel mai ieftin loc de mîncat din Londra, perfect integraţi. Erau nişte marinari chinezi care s-au stabilit pe malul Tamisei în secolul al XIX-lea, iniţial.
  • Tot la Londra am mai mîncat plăcintă cu rinichi la Maggie Jones, prin Kensington – e cam ca aia de la Irish Pub, dar mult mai bună.
  • Armenia = kurd (urdă) şi alte lactate;
  • Bulgaria = iaurt congelat (un fel de îngheţată) cu o glazură de miere,
  • Berlin = cafea şi wurstii ăia pe care-i iei din stradă.
  • Chişinău, Moldova = bun, consistent oriunde te-ai duce, am intrat în nişte bombe la Ungheni sau Cimişlia… dar totul era curat şi masa la nivel de restaurant bunicel din Bucureşti.
  • Un prieten de-acolo m-a dus la maică-sa acasă şi mi-a dat chiftele. Din piept de pui din curte, după ce le prăjesc le pun într-un soi de zeamă sau supă de se vede pătrunjelul plutind, înfuleci d-alea de nu te mai opreşti, cu tăiţei de casă. Şi mai e ceva: legumele au gust, cînd aruncă puţin mărar pe o salată, trăsneşte.
  • Roma = paste, previzibil, deşi în general nu-mi plac, şi am mai mîncat nişte peşte la grătar la un prieten, din mare. Ăla de rîu nu se serveşte la ei. Se pare că acolo oamenii civilizaţi îşi fac grătar pe balcon, ceea ce n-a fost deloc rău, mai ales cu un proseco alături (vin alb, sec, acidulat dar nu ca spumosul).
  • Ierusalim = tartă cu curmale.

Turul lumii vazute de tine prin sentimente-trairi personale

  • În 1990, la Budapesta, în gară, am văzut un loc foarte luminat, într-un pasaj, şi ne-am dus spre el ca fluturii. S-a dovedit că e un stand cu reviste porno. Cînd am văzut că există lumini în oraş şi asfaltul nu e plin de găuri, am zis – nene, dacă e din ce în ce mai bine pe măsură ce o iei către Vest… mai ţii minte umflăturile alea din asfaltul de pe vremea lui Ceauşescu, ca nişte mingi de tenis? Cred că erau copaci tăiaţi care încercau să scoată, vorba lui Dinescu, puţica lor verde?
  • Ar mai fi Sf. Sofia şi Catacombele din Roma, alea ale Sf. Calist, unde cred c-am simţit ceva. Muntele Ispitei de la Ierihon, unde am înţeles care-a fost nu ultima, ci prima ispită a lui Iisus: peisajul de-acolo, care e de început de lume, geneză. Iisus avea nevoie de un punct de vedere deasupra lumii, în genul ăsta, ca să fie tentat ulterior cu alte lucruri.
  • British Museum, din nou, la un moment dat era o expoziţie numită “Rituri de viaţă şi de moarte”, strînseseră tot felul de chestii rituale din toată lumea, am avut un soi de epifanie raţională, e clar că Dumnezeu e unul din Polinezia pînă-n Finlanda. În mijloc era o masă imensă, cu sticlă, în care nişte artişti expuseseră nişte şiruri de mii de pastile în blistere, toate pe care le înghite un om în decursul vieţii – pe indivizi: caucazian male, doamnă de culoare de nu ştiu unde etc.

Avionul

  • N-am emoţii, dar mă dor urechile, motiv pentru care îmi plac avioanele mici, cu elice, alea de care se tem alţii că-i zgîlţîie. ATR-urile şi Antonoavele urcă numai pe la vreo 5000 de metri, drept pentru care urechile îţi pocnesc mai puţin cînd te aşezi pe pămînt. Piloţii de Malev pe care i-am luat au fost de groază, urcau la 45 de grade, iar mă dureau capul şi urechile. Altfel sunt de-ăla de nu vomită-n montagne russe, îi place.
  • Mă uit după stewardesele de Tarom cum trec de boarding. Sunt primul semnal de “acasă”, cu moacele lor acre şi expirate, de femei care evident ar fi fost destinate unei vieţi mai bune, de academician doctor inginer sau Jackie Kennedy, dar cineva, cîndva, le-a făcut ceva. E clar că nu vor să fie stewardese, la fel cum romînii nu vor să fie romîni, poate cu excepţia mea şi-a ta. Dac-aş fi Vîntu, Voiculescu sau Patriciu aş face în Romînia o şcoală de zîmbit şi de spus da.

Taguri , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , .
Aboneaza-te la feed-ul RSS sau citeste articole similare din lista de mai jos (daca exista).

Lasa un comentariu


La 220

Aboneaza-te la RSSFii la curent! E gratis! Aboneaza-te prin RSS si citeste articolele in feedreader imediat dupa publicare.

Pub

Comentarii recente

Uichendist pe Twitter

No public Twitter messages.

Youtube, eu tube, noi tube