Istodor de sfirsit de saptamina: ponturi, socuri, aventuri

Categorii: Aici plecam de-acasa, Omul. Interviu

14Dana Dragoiu are un loc numai al ei in Austria unde-ar fugi si miine.

  • Din lume-si ia doar adidasi si blugi ca s-a saturat de haosul masurilor din Romania.
  • “Van Gogh m-a lăsat cu gura căscată. Gioconda nu. Egon Schiele, fabulos, portretele sunt răvăşitoare, casele sunt extraordinare. Klimt, Sărutul.
  • Ii plac: Victoria din Samotrace de la Luvru. Pieta din San Pietro la Vatican. Statuile lui Ramses de la Abu Simbel. Masca lui Tutankhamon (asta e statuie?). Cuminţenia Pământului a lui Brâncuşi, la Muzeul de artă din Bucureşti. Şi Pasărea Măiastră, tot de Brâncuşi, la Zurich.

Fiind ora mesei insa, incepem cu un meniu variat, mincare aleasa din zeci de colturi ale globului:

Turul lumii prin mincaruri.
11Grecia – ciorba de fasole şi chifteaua plină cu brânză telemea de la Delphi; caracatiţa la grătar de peste tot; moschari stifado adică viţel cu ceapă mică, întreagă, cu un sos făcut cu roşii, scorţişoară, oţet; kokoretzi -un fel de drob, dar fără prapor, sub formă de frigare, cu lămâie şi ulei de măsline- şi ciorba de miel de Paşte în Mikonos; şi peştele, orice peşte -că oricum nu mă pricep-, oriunde în Grecia, în special pe malul mării; cel mai bun souvlaki din lume în sudul Peloponesului, la Pilos; tot acolo, galaktoboureko, o prăjitură cu foietaj, cu o cremă de lapte şi, evident, miere, o mâncam noaptea, în Agora satului, la cafenelele de sub cei trei platani seculari.

Austria- friptura de porc la cuptor, cu crustă crocantă şi mult sos la orice “heurigen” adică pensiune care are şi restaurant cu grădină, ” kaiserschmarren” la pensiunea Steiner din Soos, lângă Viena; fripturile de vacă de la restaurantul Oetzi, în Soelden, Tirol. Şuncile şi brânzeturile perfect naturale de la stâna de lângă lacurile de acumulare de la Kaprun, la peste 2000 m, între gheţari; pâinea neagră – bauernbrot – sau pâinea cu morcovi, de fapt toată pâinea neagră din Austria.

12Egipt pe malul Nilului, aproape de Abu Simbel, mâncare de pui cu legume gătită la vas de teracotă, în cuptor, puţin iute, mâncare nubiană; humusul de la Alexandria; muşchiul de viţel din restaurantul rotitor de la etajul douăzecişiceva al hotelului din Cairo.

Elveţia friptura de vacă şi raclette la Leysin, în munţi, lângă Lausanne, stridiile de la Montreux şi Geneva.

Poza 15 – La Fromagerie cu raclette “cu burta” şi Le Leysin cu cea mai bună carne de vacă în Leysin, Elveţia

Turcia creveţii şi langustele.

Italia supă cremă de flori de dovleac, da, flori, excepţională, supa săracului – se fierbe apă, se pun roşii decojite, ulei de măsline, sare, piper şi în asta se aruncă toate resturile de pâine uscată din gospodărie, la un restaurant tradiţional, într-o pădure lângă Florenţa, biftecul florentin din Florenţa, lângă Dom.

Anglia: Mirosul scârbos de prăjeală care ieşea prin hota unui restaurant, miros de de cartofi prăjiţi amestecaţi cu peşte fript, adică fish and chips? nu… Poate cele 20 de sosuri diferite, la plic, pe care erai îmbiat să le pui peste muşchiul de vacă scoţiană, pe care, speriată, l-am cerut special gol, fără garnitură, fără absolut nimic? Nici.. Burger King sau Pizza Hut? Nici vorbă. Cea mai bună mâncare a fost un sandviş făcut de vărul meu care lucra într-un coffee shop la Londra. Perntru că el, ca românul, făcea sandvişul cu legumele tăiate pe loc, nu tăia dimineaţa 3 Kg şi vindea până seara din ele, totul era proaspăt pregătit.

Qatar mâncarea de la restaurantul din Doha, în Soukh, al cărui proprietar era Al-Mansour; curmalele fără sâmburi, care se mănâncă cu un soi de brânză dulce, pe urmă te speli pe degete cu apă de trandafiri. Poza 16, Al-Mansour, Qatar

Franţa nu-mi amintesc decât de cartofii dulci copţi din Disneyland, ca de ceva despre care să vorbesc. Am mâncat foarte bine de câte ori am fost, stridii, homar, peşte, dar… Mint, îmi place foie gras, dar mănânc rar şi avem şi aici, uneori chiar foarte bun. Probabil mi-am atras oprobiul tău, cum dom-le, exact în Franţa? Asta e. A fost şi celebra raţă, dar a mâncat Dan, nu eu, a fost vacă, au fost dulciuri, toate foarte bune, dar nu-mi amintesc exact ce, unde, e simplu, exclusiv Paris, doar acolo am fost, şi foarte scurt de fiecare dată. Cred că pot spune că nu am fost în Franţa, ci la Paris.
Mint, mi-a rămas ceva: pulpa aia de raţă, la Deux Magots, celebră cafenea unde veneau pictori, actori, cântăreţi în perioada interbelică, a venit de la bucătărie cu un gândac roşu -prăjit bine- pe ea. La comentariile stupefiate ale lui Dan, chelnerul a încercat întâi să ne explice că “c’est la croute monsieur”, Dan a luat furculiţa şi a dat jos gândacul de pe pulpa de raţă pe faţa albă de masă, chelnerul s-a albit şi a luat farfuria înapoi, pe urmă, îmbrăcat de stradă, a plecat undeva -probabil în semn de preţuire pentru noi, clienţii, dar mai degrabă pentru că nu a văzut gândacul înainte să-l servească şi nu l-a aruncat-, noi am primit şampanie gratis.

Shopping dulce
Din lume imi iau adidaşi. Blugi. De ce? Pentru că m-am săturat de haosul din măsurile pentru încălţăminte şi îmbrăcăminte din România. Pentru că aici sunt proaste şi foarte scumpe. Pentru că întotdeauna găsesc măsura mea în străinătate. Urasc sa sopinguiesc electronice.

Unde îmi doresc să ajung:
În Peru.
În Insula Paştelui.
În Tibet.

Unde as pleca si miine?
13În Austria, la pensiunea aceea.
Pozele sint de la  Fusch an der Grossglocknerstrasse, Austria – Pensiunea doamnei Grete Wörister

Intimplari timpe

  • În 1987 eram în Lausanne la un curs. Şi locuiam într-un hotel mic, cu o grădină ca în poveşti. Şi cum mă plimbam până noaptea prin oraş, mă întorceam pe întuneric, în hotel şi mai întuneric. Pe pereţi erau nişte butoane cu luminiţe roşii, dar eu credeam că dacă apăs sună vreo alarmă şi nu am încercat, îmi luminam drumul cu bricheta… Până când într-o seară m-am împiedicat, era să cad rău. Atunci cu ochii închişi şi inima explodând de frică, am apăsat. Şi s-a aprins lumina. Ce vrei, 1986… Din Bucureşti în Lausanne.. În 1986.
  • În 1994 la Micene în Grecia. August, foarte cald, un vânt uscat şi fierbinte pe dealul unde sunt ruinele cetăţii. Cu Dan şi doi prieteni buni, pe atunci holtei, colegi de liceu, 15de facultate. Cu respect păşeam pe pietrele pe unde călcaseră oameni mari ai Greciei Antice. Vorbeam puţin. Eu mă gândeam că grecii scriau tragedii, filosofau, în vreme ce romanii se gâdilau cu pana pe gâtlej ca să mai poată mânca şi omorau oameni de plăcerea spectacolului în Colosseum. Eram un pic nedreaptă, cred, dar mă rog; în faţa noastră, o pereche de americani din America cea mare, vârsta peste 80 de ani, îmbrăcaţi în pantaloni albi, cu cămăşi albastre, ea cu o eşarfă roşie cred, el cu şnurul ăla prins cu o pafta de metal la gât, ambii cu Stetsoane, pălării de cowboy. Şi ei mergeau şi tăceau. Şi noi, băi, americanilor, habar nu aveţi voi ce e aia 4000 de ani de istorie, sau 5000, mă rog, voi care existaţi doar de 200, ar trebui să vă daţi pălăriile alea jos din cap şi să mergeţi cu respect etc. La un moment dat, moşul se întoarce către babă şi zice: m-ai târât 10000 de kilometri ca să ajung aici unde tot ce se poate vedea este “a bunch of dirty stones”.

Trupul ca turist

Pregătit să îi fie bine. Uită de tot ce nu mergea bine în România. Nu mă mai doare nici genunchiul.

Mintea ca turist

Acolo, să aflu cât mai multe despre ei, despre oameni. Liniştită, deschisă. Mă gândesc la cum se poate face astfel încât să fie la noi la fel de bine ca la unii dintre ei. Mintea se scaldă în normal, asta e, acolo e normal. După ce e normal, firesc, fără zdroabă şi chin, e şi frumos.


Taguri , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , .
Aboneaza-te la feed-ul RSS sau citeste articole similare din lista de mai jos (daca exista).

Lasa un comentariu


La 220

Aboneaza-te la RSSFii la curent! E gratis! Aboneaza-te prin RSS si citeste articolele in feedreader imediat dupa publicare.

Pub

Comentarii recente

Uichendist pe Twitter

No public Twitter messages.

Youtube, eu tube, noi tube