Istodor de sfirsit de saptamina: ponturi, socuri, aventuri

Categorii: Aici plecam de-acasa, Omul. Interviu

tabara 008In iulie-august poti trai un timp trecut, al cavalerismului si bunelor valori. Laurentiu Constantin iti ia copilul si ti-l face cavaler al evului mediu.

De ce tabara medievala?

  • Foarte simplu - intr-o lume care se indeparteaza tot de mai mult de bine, de frumos, de valorile traditionale noi ne propunem sa redescoperim valorile cavalerismului medieval. Este un demers educational pe care il facem pur si simplu avand credinta in lucrurile pe care le promovam. Fara sa o facem cu ostentatie consideram ca tabara noastra poate fi considerata o alternativa la uratenia si lipsa de repere a timpului pe care il traim. Ar mai fi si acea zicere care spune ca “cine nu isi cunoaste istoria este condamnat sa o repete”.
  • Ce aducem noi fata de o tabara obisnuita? Intai de toate aceste principii ale cavalerismului medieval – pe care le consideram binevenite. Punem accentul foarte mult pe experimentarea acestor principii in relationarea dintre copii. Vreme de o saptamana – cat dureaza o serie – copiii vad ca se poate trai si altfel, departe de calculator, internet, de diferite gadget-uri si substitute ale vietii reale.
  • Apoi e vorba de abilitatile pe care copiii le deprind in tabara in cele cinci ateliere si in alte activitati: tir cu arcul, scrima cu spada medievala, realizare manuala a hartiei, pictura si heraldica medievala, improvizatie si teatru medieval.
  • Aceasta “joaca de-a Evul Mediu” este una foarte serioasa si una care este luata foarte in serios de copiii care vin in tabara. Numarul mare de copii care revin in tabara dupa o participare anterioara ne confirma faptul ca, pentru copii, aceasta experienta este una memorabila.

tabara 132 Tu cum ai descoperit medievalitatea?

  • E o poveste veche care a inceput cu profesorul de istorie (Radu Homer) din scoala generala. Indragosteala de lumea si de parfumul Evului Mediu a fost sadita atunci, odata cu cercul de istorie al acestui profesor. Apoi a urmat un drum de-a lungul caruia am descoperit in permanenta cate ceva. De aici si pana la ceea ce fac acum (evenimente medievale si de muzica veche) nu a fost mult.

tabara 333 Ce timpi iti plac din aceasta perioada istorica?

  • Sunt mai aproape de inima mea secolele imediat urmatoare primului mileniu – vremurile lui Ionita Caloian si ale descalecatului Basarabilor si Musatinilor. S-a intamplat atunci, pe locul vechii Dacii, la apusul unui imperiu si ridicarea altora, un fel de vartej al istoriei. Acesta a compus un mozaic in care prinse de-a valma populatii latine (straromane), migratori agresivi si nestatornici, legendari cavaleri cruciati (vremelnic asezati in partile noastre), voievozi descalecatori de tara. Toate acestea creeaza un parfum de legenda si fapte eroice memorabile. In creuzetul acelei perioade a istoriei imi pare mie ca s-a consumat episodul hotarator al nasterii noastre ca neam.

tabarab 041 Ai putea trai pe vremurile alea?

  • Cu certitudine ca as putea trai … cred ca as avea “profilul” clasic al valahului care iti imparte viata intre existenta domestica si cea razboinica.

In ce tara ai trai pe atunci? fa un exercitiu de imaginatie si descri-o.

  • Tara Romaneasca, in vremurile acelea, era o uriasa intindere impadurita brazdata de luncile raurilor si de drumurile comerciale ce legau tarile inconjuratoare de Marea Neagra prin Valahia, cu estul de putine deschideri neimpadurite. De altfel, toponimele Vlasca sau Vlasie (provenite din cumana) inseamna intindere mare de padure.
  • Expresia atat de tocita “cu o mana pe spada si cu alta pe plug” era in epoca o realitate imediata si apriga. Erau vremuri tulburi, in care tara era maturata de valuri de migratori, in drumul lor spre apus, spre bogatiile Imperiului Roman sau Bizantin. Vremurile erau oricum, numai sigure nu. Abia dupa realizarea acelei unitati de sub primul Basarab, dupa ce marile valuri migratoare au incetat, au inceput sa se statorniceasca lucrurile, au inceput sa (re)apara primele cetati si asezari mai mari (de obicei pe drumurile comerciale).

Taguri , , .
Aboneaza-te la feed-ul RSS sau citeste articole similare din lista de mai jos (daca exista).

2 comentarii

  1. Comentariu scris de matei
    Publicat la data de 12.5.2010, ora 8:21 am

    Foarte tare. bravo!

  2. Comentariu scris de Andrei
    Publicat la data de 12.5.2010, ora 9:05 am

    Felicitari pentru initiativa si mult succes in viitor!!

Trackbacks

Lasa un comentariu


La 220

Aboneaza-te la RSSFii la curent! E gratis! Aboneaza-te prin RSS si citeste articolele in feedreader imediat dupa publicare.

Pub

Comentarii recente

Uichendist pe Twitter

No public Twitter messages.

Youtube, eu tube, noi tube