Istodor de sfirsit de saptamina: ponturi, socuri, aventuri

Categorii: Aici plecam de-acasa, croatia

1 - Piata HvarEu cred că există două feluri de turişti: cei pe care îi fascinează lumea şi vor s-o cuprindă pe toată, aşa că gonesc prin locuri diferite an după an, excursie după excursie, şi cei care sînt vrăjiţi de un loc anume şi se întorc mereu la el, ca la o veche iubire.
Alina şi cu mine facem parte din a doua categorie, aşa că de vreo patru ani, în măsura în care ne-o permite buzunarul, mergem cu încăpăţînare la Marea Adriatică, în Croaţia. Croaţii au peste o mie de kilometri de coastă, cîteva sute de insule şi insuliţe, zeci de oraşe şi mii de sătuleţe, aşa că nici dacă ne-am muta acolo (şi n-ar fi deloc o idee rea!), n-am reuşi să vedem vreodată întreaga Hrvatska.
2 - VrboskaOpţiuni: Pentru un plus de politeţe şi stil italian, se poate merge în Peninsula Istria. Pentru un plus de frumuseţe, dar şi de balcanism, se recomandă Dalmaţia. Şi insulele dalmate. Drumul e destul de lung, dar merită.
Drumul (tren sau maşină?): Din Timişoara, pe autostradă, prin Beograd şi Zagreb, durează vreo douăsprezece ore. Asta o ştiu de acum trei-patru ani, cînd am fost duşi de nişte prieteni. Atunci am văzut că în lumea reală se pot construi autostrăzi. Nu e un mit: chiar se pot construi. Croaţii au făcut unele impresionante, cu tuneluri de peste un kilometru, săpate prin munte. Şi cu mai puţini bani decît au dat românii ca să nu facă nici o autostradă. Habar n-am cît costă benzina la o mie de kilometri, dar nu cred că foarte mult. În Croaţia se mai plătesc şi nişte taxe (modice) de autostrăzi.
Cu trenul e mai clar: douăzeci de ore din Budapesta. Aici se adaugă şi drumul din România (oriunde ar fi) pînă în Budapesta. Dacă mergi din Timişoara spre Rijeka (fost Fiume) sau spre Split (fost Spalatum), pleci dimineaţa şi ajungi dimineaţa, aşadar după aceea ai o zi-lumină la dispoziţie ca să îţi găseşti cazare. Nu plăteşti decît biletul de tren: în jur de 150 de euro de persoană.
3 - Split - palatulCazare: Se poate rezerva un loc dinainte, dar noi n-am făcut-o niciodată. Am rezolvat totul direct la faţa locului, unde localităţile turistice (adică toate localităţile de pe coastă) sînt împînzite cu anunţuri care spun „SOBE”. Eventual „SOBE / ZIMMER”, căci în croată soba înseamnă „cameră”, iar germana e prima limbă străină vorbită de localnici. Pierde vertiginos teren în faţa englezei, dar încă mai domneşte. Soba pentru noi a fost şi anul trecut, ca şi acum doi ani, un apartament cu balcon, cameră şi bucătărie separate. Şi cu intrare separată. 35 de euro pe noapte. Pentru două persoane, dar puteam fi şi trei sau patru. În plin sezon preţurile urcă în locurile mai pretenţioase pînă la 40-50 de euro pe apartament. În alte locuri şi în alte perioade se pot găsi şi cu 20 de euro. Ba chiar şi cu mai puţin.
Locurile: Am fost anul trecut pe insula Hvar (grecii îi ziceau Pharos), în oraşul Hvar. Am ales şi am cules, fiindcă oraşul Hvar e cea mai scumpă localitate de pe insulă. Atunci nu o ştiam, dar am învăţat repede. Eram în aşa-zisul extrasezon (după 1 septembrie), însă croaţii de pe insula Hvar nu cred în extra-sezon.
Cazarea a fost „doar” 35 de euro pe noapte (extra-sezon, totuşi!). Primul prînz a costat 50 de euro pentru două persoane. Un singur fel de fiecare, plus o sticlă de Cola. Ulterior am găsit şi locuri mai accesibile, dar nu satisfăcătoare: minimum 25 de euro un prînz de două persoane. Dar mai degrabă 30. (În zona Rijeka, în Opatija, cu doi ani în urmă, fusese mult mai ieftin, iar mîncarea era mult mai bună.) Şi acolo unde mîncarea e scumpă, nici băutura nu e ieftină.
Oraşul Hvar e de fapt un loc de fiţe. Pentru cine vrea să calce pe unde au călcat Paris Hilton sau Jack Nicholson ori să se întreacă în iahturi cu milionarii din Australia, SUA, dar mai ales cu cei din Croaţia şi Rusia, acolo e locul potrivit.
Altfel, insula Hvar e superbă. Miroase a rozmarin şi levănţică. Oraşul Hvar, scump-scump, dar frumos: a fost construit de veneţieni şi nu s-a stricat foarte tare. Dacă mai mergem vreodată acolo, o să încercăm vreo localitate mai discretă – şi cel puţin la fel de frumoasă. Am putea alege între alte două orăşele: Stari Grad şi Vrboska, supranumit „Veneţia croată”.
4 - Split - o piataOamenii: După cum ţi-e norocul. În oraşul Hvar erau suficient de sătui de turişti ca să nu-şi mai bată capul să fie politicoşi. Turiştii tot vin grămadă: insula e prea frumoasă ca să o poată strica localnicii.
Acum exagerez: comparativ cu noi, sînt cam la fel. Gradul de civilitate şi amabilitate (fie ea şi interesată) creşte pe măsură ce te apropii de Italia, deşi nu prea înţeleg de ce, fiindcă italienii nu excelează la capitolele astea. Spre Dalmaţia civilitatea şi amabilitatea scad, dar regiunea e din ce în ce mai călduroasă şi, parcă, mai spectaculoasă, aşa că poţi trece peste micile toane balcanice. Dacă o fac americanii şi englezii, de ce n-am face-o şi noi?
Încă un lucru: în Opatija, adică în zona peninsulei Istria, existau duşuri şi toalete gratuite pe plajă, la fiecare 50-100 de metri. Pe plajele din oraşul Hvar nu există nici duşuri, nici toalete, exceptînd o porţiune din plajă exclusivistă, care era închisă publicului. De ea beneficiau doar clienţii cîtorva hoteluri de lux de alături. Au şi croaţii democraţia lor.
Marea, plaja: Superbe. Doar că nu prea există nisip, ci doar pietre şi pietricele – atît pe plajă, cît şi pe fundul apei. Alina şi cu mine ne-am obişnuit repede cu pietrele care îţi intră în şale cînd faci plajă. Dacă nu ne obişnuiam, puteam cumpăra o rogojină sau saltea de burete, pe care croaţii le vînd chiar pe mal. În apă e bine, ba chiar aproape obligatoriu, să porţi un fel de papuci de cauciuc, ca să nu îţi răneşti tălpile în pietre. În schimb Adriatica are cea mai limpede apă de mare pe care am văzut-o.
Obiective turistice: Depinde ce vrei să vezi. Insula Hvar are cîteva straturi de istorie: de la urmele lăsate de navigatorii elini pînă la clubul de fiţe contemporan Carpe Diem de pe debarcaderul oraşului Hvar.
Piaţa veneţiană. Biserici şi mănăstiri. Fortăreaţa spaniolă. Mănăstirea franciscană. Şi, desigur, cum drumul pînă la insulă trece prin oraşul Split, era păcat să nu fi văzut şi ceva acolo: palatul lui Diocleţian, superbul Corso splitan, cu superbele splitance (sau splităniţe), vilele nobililor italieni, străzile medievale, clădirile renascentiste, muzeele şi tot ce mai poate oferi un oraş locuit de aproape două mii de ani de autentici urmaşi ai Romei.
Preţ: În total, pentru zece zile de vacanţă, am cheltuit aproximativ 1100 de euro (fără biletele de tren, pe care le-am cumpărat înainte de a pleca, deci nu se pun). E drept că: 1) eu m-am zgîrcit cît am putut şi 2) am fost în Hvar la începutul lui septembrie, cînd, teoretic, sezonul turistic s-a terminat. Însă catamaranul care ne-a dus pe insula Hvar era ticsit de turişti. Cele zece zile au fost la fel de călduroase şi de însorite precum zece zile de iulie adevărat. Noaptea, ce-i drept, mai puneam o haină pe noi.
Aşa cum am zis, Croaţia nu-i o destinaţie extrem de ieftină – mai ales în sezon. Totuşi raportul preţ-calitate mi se pare, în linii mari, rezonabil. În linii mici, Croaţia e totuşi costisitoare. Dar şi tare frumoasă…

Taguri , .
Aboneaza-te la feed-ul RSS sau citeste articole similare din lista de mai jos (daca exista).

10 comentarii

  1. Comentariu scris de Amadeusz
    Publicat la data de 13.7.2010, ora 9:08 am

    In linii mari, o poastare f proasta. Croatia e scumpa chiar si pt localnici. Plaje foarte proaste la preturi incredibile. Iti recomand Rimini pt comparatie…si mai vbim dupa.

  2. Comentariu scris de cocalar de romanica
    Publicat la data de 13.7.2010, ora 10:00 am

    gheo vine de la ghe(o)rtzoy? mergi la mamaia ca acolo e locul tau…ieftin si bun; ia-l si d-l de mai sus

  3. Comentariu scris de Dan
    Publicat la data de 13.7.2010, ora 10:26 am

    Ignorand maimutoii de mai sus, sugerez ca destinatii de top:
    1. Opatija (cazare in Volosko), curs de scuba la Volosko Sub, snorkeling cu plasa pt crabi enormi, eventual plimbare prin Istria pana la Pula
    2. Dubrovnik (cazare mai in nord, spre Ston), apa mai calda , caracatite la harpon spre seara, numa sa stii sa le gatesti
    3. Plitvice (cazare doar acolo exista, cam 30 de euro) asta chiar nu trebuie ratat, se poate vedea pe drumul de intoarcere spre casa

  4. Comentariu scris de marius
    Publicat la data de 13.7.2010, ora 10:38 am

    pt idiotii de mai sus, daca doriti sa aflati cine e RPG, intrati aici: http://ro.wikipedia.org/wiki/Radu_Pavel_Gheo
    Comentariile sale mi s-au parut de buns itm, insa cind intra in scena homo balkanicus romaniensis e prapad!

  5. Comentariu scris de Amadeusz
    Publicat la data de 13.7.2010, ora 11:35 am

    Hai ma leshi cu tzatzismele astea….

    Uite ce scrie Eurostat, preluat de un ziar de al lor? De unde pana unde chestia cu Balcanii? Habar nu stiti despre ce vorbiti, dar probabil sunteti mai smart decat aia de la Eurostat…

    http://www.croatiantimes.com/news/General_News/2010-06-29/11984/Croatia_more_expensive_than_10_EU_member_states

  6. Comentariu scris de liviol
    Publicat la data de 13.7.2010, ora 12:24 pm

    In general o analiza buna insa cateva exagerari si subiectivismul autorului au stricat initiativa!
    La fel ca voi si eu am fost de vreo 4 ori-indragostit de altfel de Croatia!Nu am fost in Istria asa ca nu ma pot pronunta! Insa pe toata costa dalmata si in centru- Rab, kirk, civilizatia e la ea acasa!Chiar si Zagreb-ul m-a impreionat din acest punct de vedere!(cel putin 10 ani in fata noastra)
    Prima exagerare-distanta!Din Timisoara pana in Split maxim 10 ore cu masina!. Pana la statiunile din centru si mai putin, cam 8 ore.
    2.Hvar-ul- este perla lor, un fel de Mamaia a noastra, insa distractia este maxima iar localnicii, in special cei din Split mi s-au parut foarte prietenosi.
    3. De la Split la Dubrovnik sunt sute de locuri superbe unde poti sta-recomand Makarska si statiunile din jur. Omis, chiar daca este foarte frumos este si foarte chicios cu o gramada de vanzatori ambulanti.
    4.Mancarea(cam tot ce e legat de fructe de mare si peste)-mi s-a parut delicioasa, la preturi ok.
    5. Pretul total 1100 de euro pentru un cuplu 10 zile e rezonabil, eu am cheltuit aceeasi suma in 7 zile si mi s-a parut a fi ok raport pret-calitate.
    6. Cum spunea cineva inainte, Plitvice e un loc unic ce merita vazut.

  7. Comentariu scris de FLORIN
    Publicat la data de 13.7.2010, ora 2:33 pm

    Eu am fost de trei ori la Dubrovnik.

    Prima data am fost cu trenul pana la Split si de acolo cu un autocar la Dubrovnik. A fost o adevarata epopee. A durat aproape 30 ore.
    Cu masina in schimb este ok. Au niste autostrazi formidabile. Nu stiu cine le-a construit, dar sunt niste exemple de lucrari de geniu. Tunelul de la Sveti Rok are vreo 6 km lungime, sunt viaducte intre doi munti care aveau cam tot pe atat.
    Tara este formidabil de frumoasa. Are cam de toate: munte, mare, peisaje, istorie, distractie. Oricum dpdv turistic Croatia este la ani lumina fata de Romania. Intr-adevar nu este o destinatie ieftina, dar este o tara ce merita vazuta. Eu m-as intoarce oricand acolo (in special la Dubrovnik), dar am zis ca mai trebuie sa vad si altceva. Si am vazut Grecia (Creta) care mi s-a parut prin comparatie mult mai murdara si mai haotica, plina de cersetori, si, contrar sperantelor mele, plina de termopane si case care nu se deosebeau de stilul de la noi. Cand am iesit din aeroportul din Heraklion am avut un deja-vu. Peisajul semana cu cel din fata garii din Constanta cand veneam cu parintii in vacanta.
    Revenind la Croatia, o recomand oricui.

  8. Comentariu scris de Florin
    Publicat la data de 13.7.2010, ora 3:09 pm

    Nu o sa credeti, dar autostrazile sunt construite de Bechtel!!! Si la mai putin de jumatate de pret fata de RO. Am fost anul trecut cu Tarom-ul la Dubrovnik, am inchiriat masina si am vazul Split si Korcula. La Dubrovnik e scumpa cazarea in oras, dar am stat peste golf in Cavtat. Spre deosebire de celelalte tari meditaraneene Croatia nu este la fel de comerciala, este mai aproape de natura si mai fireasca. Apropape ca nu poti crede ca este o tara fosta comunista si ca a fost in razboi. Preturile sunt OK, comparatia cu Mamaia este complet aiurea. Va recomand sa incercati peste proaspat pescuit, este incomparabil fata de cel de crescatorie(scump-cam 60 Euro/kg la restaurant, dar absolut fantastic).

  9. Comentariu scris de cristina
    Publicat la data de 15.7.2010, ora 2:47 pm

    Draga Gheo,

    Misto postare: am ris cu pofta la fraza “eu m-am zgircit cit am putut”….prietenii stiu de ce, iar dusmanii, n-ar trebui sa afle. Pupaturi, si pentru tine dar mai ales Alinei.

  10. Comentariu scris de maria
    Publicat la data de 12.8.2010, ora 12:50 pm

    Am ajuns in Croatia in septembrie 2008. Am plecat din Hateg, am iesit pe la Stamora Moravita si pana in Plitvice am facut 13 ore cu masina. Am stat o noaptea in Plitvice, cazare 16 euro/noapte/persoana cazare+mic dejun, a doua zi a, vizitat parcul national Plitvice si seara am plecat spre Trogir (Split, Dalmatia Centrala). In Trogir am stat 9 zile (cazare intro vila cu piscina, am impartit un apartament cu 2 dormitoare, living, terasa, baie si chicineta – cu 2 prieteni si am platit 2 pers 45 euro/noapte – parcare langa vila). Micul dejun ni-l preparam singuri si o data pe zi mancam in oras. O singura zi am stat in Trogir, in rest am vizitat Split, Primosten, parcul national Krka, Omis, insula Brac cu plaja Bol, Dubrovnik….. Am mancat numai peste si fructe de mare, am baut berea lor (Karlovacko si Ozujsko care este foarte buna). Am vazut peisaje de vis, am intalnit oameni binevoitori si veseli, am gasit servicii de calitate. In concluzie pe un sejur de 13 zile, 2 persoane am cheltuit 1300 de euro (benzina, taxe de drum, taxe feribot, cazare, masa, suveniruri). Daca e scumpa ….hmmm, nu cred. Este o tara incredibila care te surprinde cu fiecare pas pe care il faci. Intradevar este o destinatie care te face sa te reintorci.

Trackbacks

  1. Croatia, by Radu Pavel Gheo: Raportul pret-calitate mi se pare, in linii mari, rezonabil. In linii mici, Croatia e totusi costisitoare. Dar si tare frumoasa… – 22063th Edition « RP stiri
    14 July 2010
  2. Croatia, by Radu Pavel Gheo: Raportul pret-calitate mi se pare, in linii mari, rezonabil. In linii mici, Croatia e totusi costisitoare. Dar si tare frumoasa… – 22216th Edition « RP stiri
    15 July 2010
  3. Croatia, by Radu Pavel Gheo: Raportul pret-calitate mi se pare, in linii mari, rezonabil. In linii mici, Croatia e totusi costisitoare. Dar si tare frumoasa… | Anunturi Online Gratis Anunturi Particulari Apartamente Garsoniere Inchirieri Vanzari
    16 July 2010
  4. Croatia, by Radu Pavel Gheo: Raportul pret-calitate mi se pare, in linii mari, rezonabil. In linii mici, Croatia e totusi costisitoare. Dar si tare frumoasa… – 22402th Edition « RP stiri
    16 July 2010

Lasa un comentariu


La 220

Aboneaza-te la RSSFii la curent! E gratis! Aboneaza-te prin RSS si citeste articolele in feedreader imediat dupa publicare.

Pub

Comentarii recente

Uichendist pe Twitter

No public Twitter messages.

Youtube, eu tube, noi tube