Categorii: Urla cultura
Nu era de ajuns ce groază am înghiţit, cum m-am înBrănit de pluş, Draculi şi broderii – pensiuni. Este la intrarea-ieşirea din Castelul Bran un soi de măgăoaie bar-restaurant-casa groazei. M-am lăsat ispitat de groază, să mă horroresc. Şi am intrat cu o sutăcincizeci de mii.
Întîi un pod mobil, apoi scheleţi pe pereţi, apoi pod moale şi mobil. Dracula-draci-muzici horror-lumini, umbre, întuneric-cortine de fum-cortine de cîrpă neagră-mîini moarte-scheleţi clănţănind-pavaj florescent-mi-era foame-mi-era sete-nu ştiam ce mă aşteaptă în noapte-aşa că am urlat-am urlat-am urlat.
Şi cînd a venit finalul: un diavol viu cu mască şi cu un trident într-o mînă şi un lanţ în cealaltă a început să mă alerge. Nu reuşeam să trec pe lîngă el şi m-am speriat-speriat şi de diavol şi de faptul că nu pot trece. A devenit psihanaliză pură. Nu puteam trece de el. Nu puteam sări peste tridentul şi lanţul lui şi el le tot agita-înfierbînta. Lanţul mă privea, tridentul parcă mă împungea. Eram terminat, urlam, urlam, l-am rugat pe diavol să mă lase-i-am spus că e gata jocul, că vreau să trec şi el nu se lăsa, mai rău îmi împungea aerul, îmi lua aerul. Şi deodată sar într-o dungă, mă strecor şi diavolul m-aleargă spre ieşire. Am ieşit.
A scos frica din mine la treabă. O prostie pînă la urmă a fost supliciul ăsta inutil. Ce-mi trebuia? M-au lovit fizic întunericul, mi-a scos hidoşenia din mine. Mă stafideam, mă învineţeam precum oasele de pe perete. Mi-a dispărut memoria, mintea s-a făcut ţăndări. Puteam să ţip: vreau afară şi cînd colo mergeam înainte. Ce om eram eu în faţa acestor fantoşe? Nişte cîrpe m-au făcut varză. La ieşire chiar şi tipi-şfi de tunel m-au întrebat: chiar te-ai speriat? chiar te-ai speriat? Chiar? Nu le venea să creadă.
Publicat la data de 10.10.2009, ora 9:02 pm
…ăla cu lanţu’ era zeus , siguuuuuuuuuur !!