Categorii: Cite-n luna si pe pamint, Poza Cultura Istorie
Tot nu m-aş fi lăsat dus înapoi. M-am văzut cu Lili din Moeciu, de la Pensiunea Casa Enescu. S-a mîndrit cu hotelul ei, în care grupuri-grupuri de 34 de oameni îşi fac grătare, mîncare singuri. Am ascultat-o, dar am invidiat-o pentru pajiştea din spatele hotelului ei.
Înspre Valea Dîmbovicioarei cîini de vînzare şi parapantă. Un curajos a dat un milion jumătate pe un sfert de oră. Vîntul era nebun întîi, i-a copleşit parapanta, apoi s-a îmbunat.
Nu puteam rata sculpturile lui Everac, cîini ciobăneşti de vînzare (4 milioane/pui), mesele cu cîrnaţi de urs (”de fapt viţel, că ne mănîncă ursul pe noi, domnu’, nu e urs în nici un cîrnat”) şi apoi drumul meu secret: cum ajunji la Mateiaş, te dai pe partea stîngă şi o iei spre satele pîrguite de mere. Spre Voineşti-Tîrgovişte. Mere cît omul. Mere pipernicite, cît şoarecele.
Tîrgoviştea înţărănită, fără strălucire, ca o femeie puturoasă, cu o intrare în care un locuitor de bun simţ şi-a pus tutancamoni la poartă.
Bucureştiul, în sfîrşit, aglomerat, turbat.
Urmează pe uichendist.ro:
poveştile moeciului, sfinţii din biserica rîşnovenilor în viziunea lui Hulea, endorfinele (grea misiune, pe bune!) şi “cu ce ne-al ales noi din călătoria asta?”.
A, pentru marţi un amplu reportaj de la ieşirea din Bucureşti şi prin satele de lîngă. Am coborît să fac pipi şi am călcat într-un căcat. Aşa s-a întîmplat, dar aşa e pe bune zona de la Băneasa la Pucheni. Da, am de împărtăşit cu voi.
Filme, poze. Nea Hulea într-un interviu fulminant despre sfinţi.
Pînă mîine dimineaţa: Crizantema de Aur de la Tîrgovişte:
