Categorii: Aici plecam de-acasa, Calarasi-Ostrov
La Dervent călugării stau la bloc de două etaje, şi ăsta-i lux. Credincioşii, în biserică, ”fac de trei ori trenuleţul” doar-doar minunile se vor pogorî atunci, pe loc. Credincioşii de picnic lasă maşina cu toate uşile deschise ca să sară din ea diavolii de motor, de portbagaj, de pe locul şoferului şi locul mortului, iar sinelui lor îi dă să mănînce ore lîngă Izvorul Tămăduirii, izvor cu robinet de cea mai înaltă calitate tehnică. E o credinţă rătăcită la Dervent, uitînd de credinţă şi aşteptînd gură cască minunea şi profitînd de cele mai noi minuni ale civilizaţiei, printre care enumerăm şopingul.
Omul nu mai e demult o minune aici. În tăcerea lui Dumnezeu, credincioşii citesc nevoia unei umilinţe peste măsură combinată cu o inventivitate de prost gust. Minunile ce-au fost, cine le mai ştie? Minunile ce vor veni i-au luat omului mintea, speră să i se întîmple lui, lui, nu altuia şi de aceea exerciţiile lui de smerenie arată grotesc.
Mănăstirea Dervent se află la 133 de kilometri de Constanţa, în satul Galiţa, între Ostrov-Lipniţa. Un aşezămînt monahal în această zonă o fi fost de dinainte de secolul 9. De asemenea, se vorbeşte de o Biserică de mănăstire, din secolul al XI-lea, distrusă de pecenegi. Clar este că din trecut nu au rămas decît două “cruci sfinte” şi un izvor ce se umezeşte într-o singură zi pe an, de Sfînta Parascheva. Crucile sînt nişte pietre aduse de către vremuri în formă de cruce, se spune că legate, animalele se vindecă, se spune că închinarea asiduă vindecă omul în suferinţă. Biserica de acum e nouă, curată şi cu o Sfîntă Fecioară urîţică.
