Iata detaliile:

• low cost: Bucuresti – Milano, Milano – Paris, Paris – Bucuresti.
• mincat de tintari la Milano
• daca vrei sa prinzi loc bun la concertele U2 si nu ti-ai luat loc in tribune (adica te inghesui pe gazon) e bine sa mergi de
  dimineata
• Francezii au deschis usile pe rand si au infuriat publicul platitor
• Intors mai obosit decit la plecare

• Biletele luate din timp folosind curse low-cost. Traseul este: Bucuresti – Milano, Milano – Paris, Paris – Bucuresti.
• Am plecat din Bucuresti cu succes dupa ce uitasem portofelul cu totii banii si buletinele in taxi. Norocul meu ca era un om de treaba si s-a intors.
• In Milano, aveam un hotel frumusel. A doua zi, am ajuns la Dom si ni s-a stricat unul din aparatele foto. Ne-am plimbat cu bicicletele oferite de primarie (apropo, functionarele de la posta – unde se plateste bicicleta – sunt la fel de prost instruite ca la noi).
• Seara, orchestra de la Scala dadea un concert gratuit si am stat sa-l vedem. Proasta idee, ne-au mancat tantarii, lucru care a afectat capacitatea de distractie din urmatoarea saptamana (tantarii milanezi nu sunt anemici ca ai nostrii si cand te musca ii ti minte)
• A treia zi in Milano a fost cu concertul dar a inceput cu ploaie.
• Hotelul a fost inundat si masa de dimineata s-a mutat de la subsol la parter doar ca majoritatea ingredientelor mesei erau inca la subsol. A durat un pic…

Plecam la concert pe San Siro.

• Nota bene: daca vrei sa prinzi loc bun la concertele U2 si nu ti-ai luat loc in tribune (adica te inghesui pe gazon) e bine sa mergi de dimineata. Noi am ajuns pe la 12 dupa ce ploaia s-a linistit si pamantul se uscase.. Pana la 17 cand se deschideau usile ne-am bucurat de canicula italiana impreuna cu cativa americani. Intram la concert, a fost frumos, plecam acasa.

A doua zi trezit devreme sa ajungem la aeroport sa zburam in Paris. Luat autobuzul si prins zborul fara emotii.

• Parisul cazare linga statia de metrou. Asa ca ne-am plimbat si am explorat.
• A fost si ziua concertului, coada la fel de mare, francezii au deschis usile pe rand si au infuriat publicul platitor. Concertul a fost insa bun si francezii s-au achitat bine de transportul public de dupa concert. Inca 3-4 zile in Paris, mers pe la Eiffel, Luvru, Notre Dame, toate locurile de bifat, baut o bere diluata, incercat o franceza. In ziua plecarii aveam avionul foarte devreme si era pe Beauvais (aeroportul secundar al Parisului). Ne-am trezit devreme si am ajuns cu chiu cu vai si rupti de oboseala (un concert se termina pe la 23, am ajuns acasa cam intr-o ora, ne-am pregatit de plecare si am dormit cam 2 ore.)

Am ajuns in Bucuresti mai obositi decat am plecat dar aveam sub centura: 2 concerte U2 unul dupa altul in orase diferite si 2 orase frumoase vizitate si colindate.

Post from: uichendist.ro

Iata-i albumul cu poze.

Iata-i dialogul pe hotnews.ro

SPONSORII EXPEDITIEI LUI COCO: airfrance, salomon, asociatia rosenau

Post from: uichendist.ro

Razvan Pascu ia ferryboat-ul si

Insula Capri este paradisul pe pamant. Mai ales pentru cei cu multi bani, care vin aici la shopping. Un amestec de exotism si romantism cu strazi inguste, buticuri de lux, peisaje de vis, vegetatie luxurianta si hoteluri de 5 stele. Preturile sunt mari, insa merita sa va petreceti o zi pe “insula milionarilor”. Se ajunge cu ferry-boat-ul din Napoli, iar pretul este in general de 17 euro/persoana/segment.

Calatoria cu vaporul dureaza maxim o ora si jumatate, iar daca aveti rau de mare, din Italia puteti cumpara medicamentul numit Xamamina. Insula Capri are mai multe orasele, printre care cele care merita vizitate sunt Capri Town (se ajunge din port cu un funicular – costa 1,4 euro) si Anacapri (se ajunge cu un autobuz din Capri Town – costa 1,4 euro). Cei care ajung in Napoli, trebuie sa ajunga si pe insula Capri, iar cei care ajung pe insula Capri, trebuie sa ajunga la Grotta Azzurra.

Un tur la Grota Albastra costa maxim 20 de euro si include vaporasul care va ia din port si va lasa la intrarea in Grota, fiind preluati apoi de barcagii cu barci mai mici (cantecele barcagiului sunt din partea casei). Totul dureaza maxim 3-4 ore, iar peisajele pe care le puteti vedea, mai ales daca este soare puternic, sunt unice. In Europa, la Marea Mediterana, mai sunt si alte Grote Albastre celebre, insa se spune ca cea din insula Capri este de departe cea mai spectaculoasa.

Cei pasionati de istorie (si nu numai) trebuie sa isi rezerve cateva ore si pentru Pompei, orasul distrus de eruptia vulcanului Vezuviu in anul 79. Se ajunge foarte usor din Napoli, autobuzul SITA costand 2,4 euro, iar intrarea la situl arheologic (care este imens – aproximativ 40 de hectare) costa 10 euro. Aveti aici ocazia sa vedeti un oras roman de acum aproape 2000 de ani, foarte bine conservat, iar imaginile cu oameni pietrificati de lava vulcanului sigur nu le veti uita prea curand.

Daca vreti si mai multa istorie, merita sa vizitati si orasul Herculaneum (distrus si el de eruptia Vezuviului), aflat la cativa km. de Pompei. Desi mult mai mic, arheologii spun ca orasul era mai bogat, iar ruinele sunt pastrate mult mai bine decat la Pompei. Intrarea este 10 euro.

Daca ati ajuns la Napoli, zilnic veti vedea in departare vulcanul Vezuviu. Daca insa vreti sa va urcati pe vulcan, o puteti face. Autobuzul costa costa 9 euro, pleaca din Pompei si face circa o ora pe serpentine pana sus pe Vezuviu. De la capatul drumului mai sunt 4 km. pana pe craterul vulcanului, care se poate vizita daca nu este ceata, in schimbul sumei de 6 euro.

Una peste alta, Napoli este cu adevarat un oras al contrastelor. Oamenii stiu sa traiasca cu adevarat si isi traiesc viata la maxim. Galagia si forfota in oras sunt infernale, mancarea este extraordinara, iar traficul se apropie, dupa parerea mea, de cel din Cairo (in loc de masini multe, fiind scutere multe). Daca aveti 4-5 zile la dispozitie si vreti sa vizitati o destinatie mai calda, puteti urma exemplul meu si sa vizitati Napoli. Nu cred ca o sa va para rau.

Post from: uichendist.ro

ACUM, Citeva detalii. Partea a doua, dupa amiaza.

e interesant, e curat
nu se respecta regulile de circulatie
pizza marguerita la Pizzeria DiMatteo

Razvan Pascu ne spune mai multe:

Desi Napoli nu are grandoarea Romei, romantismul Venetiei sau farmecul orasului Milano, el este totusi un oras interesant. La capitolul curatenie, cu siguranta Bucurestiul ii da clasa, iar in ceea ce priveste infractionalitatea, Napoli inca mai are de lucrat.

Insa pentru cei care privesc partile bune ale unei excursii, ori pentru cei pasionati de istorie, mancare buna sau shopping, Napoli si imprejurimile sale au cate ceva pentru fiecare. Sa le luam pe rand:

Napoli este un oras in permanenta constructie. Regulile de circulatie nu se respecta, iar recomandarea mea este ca in niciun caz sa nu mergeti la Napoli cu masina. In cazul in care sunteti turisti prin Napoli, mare atentie la scutere sau masini si folositi pe cat posibil transportul in comun. O calatorie este 0,9 euro iar funicularul care va duce la Castelul San’t Elmo costa 1,1 euro. O zi, maxim 2 zile, sunt suficiente in Napoli. Nu trebuie sa ratati Castel dell’Ovo, Palazzo Reale, Piazza del Plebiscito, Castelul Nuovo (intrarea 5 euro/pers. insa nu prea merita), portul, impresionanta priveliste de la Castelul Sant Elmo (intrarea 1,5 euro) sau Certosa di San Martino.

Biserici catolice cu adevarat frumoase (mai ales de Craciun, cand se amenajeaza Scena Nasterii lui Iisus) sunt: Chiesa di Gesu Nuovo, Chiesa din San Domenico Maggiore sau Cappella San Severo. Daca sunteti amatori de pizza (si nu numai), trebuie sa incercati specialitatea casei: pizza marguerita. Iar cea mai buna pizza marguerita o puteti manca la Pizzeria DiMatteo, in centrul istoric al orasului (preturile sunt intre 4-7 euro).

Post from: uichendist.ro

ATENTIE!

Maninca sanatos

Cel mai exotic loc unde a fost este Papua Noua Guinee

Pe net te informezi, nu traiesti si clar nu e acelasi lucru!

Dar iata-i raspunsurile in detaliu:

• Nu cred ca te poate maturiza ceva peste masura.Omul e tot om, chiar daca are 15 sau 30 de ani. Cei de 15 ani sunt tratati ca niste copii, ceea ce ii face sa fie copii. Si, ca tot veni vorba, care-i ala care face masura?

• Calatorasc ca sa vad si sa urc munti. De prima data cand am mers pe munte in afara Romaniei mi-am dorit sa urc si alti munti mai inalti de cat Alpii. De acolo a venit ideea cu Circuitul Seven Summits – cel mai inalt varf de pe fiecare continent.Pana acum am urcat 4 din cele 7 varfuri din acest circuit si vreau sa le urc si pe celelalte 3 in urmatorii 2 ani.
• Cat timp fac ce imi place, as urca un munte nou oricand. Dar a face o expeditie nu consta pur si simplu in a spune “maine plec pe Aconcagua” si te sui in avion. Pentru asta trebuie antrenament si bani, care nu vin singure, deci nu e vorba daca am chef, ci daca vreau.
• Traiesc in realitate si ce-mi doresc am grija sa devina realitate, nu prea stau si visez cum ar fi daca as face acel lucru.
• Prima iesire din tara pentru munte a fost in Italia-Franta, in Alpi.Ei m-au impresionat, mi-au aratat ce e muntele cu adevarat.Acolo am fost pentru prima data la peste 4000m si tot acolo am pus prima data piciorul pe un ghetar.Acolo a fost inceputul pe care sunt sigura ca nu-l uoi uita vreodata.
• Cel mai exotic loc unde am fost este Papua Noua Guinee, unde am urcat pe cel mai inalt Vulcan din Australia si Oceania, Mt.Giluwe.
• Eu nu mananc zahar si e-uri sau alte litere. Mananc vegetarian, lucruri naturale si in fiecare loc unde ma duc mananc ce mananca si localnicii.
• Nu pot sa zic ca urasc, dar, in general, nu ma atrage soppinguitul nici aici, nici altundeva.
• Nu am fost in cea mai mare parte a lumii , dar in viitorul apropoiat vreau sa merg in America de Nord, mai exact in Alaska si Mexic.
• As pleca si acum, nu abia maine, in America de Sud – Chile – Santiago de Chile.Acolo mi-au placut mult locurile, oamenii, obiceiurile si nu am mai intalnit inca un alt loc unde sa imi placa toate!
• Pe langa echipamentul necesar, pun foarte putine lucruri pentru ca trebuie sa le car cu spatele, totusi nu uit niciodata tricoul meu albastru Salomon. El a fost cu mine in toate expeditiile.
• Pe net te informezi, nu traiesti si clar nu e acelasi lucru! Pe net zice ca la ecuator ploua in fiecare zi.Cand am fost in Papua Noua Guinee m-a plouat la ora fixa, plus bonusuri.Nimic din tot ce am citit pe net nu m-a pregatit pentru ce am patit acolo.
• Nu pot gasi pentru fiecare loc unde am fost cate un sentiment – adjectiv characteristic, dar zic ce imi vine pe loc, cel mai usor in minte: Africa – negrii , PNG – ud, Nepal – murder, Australia – gradina zoologica, America de Sud – liniste.
• Prima data am zburat in Nepal, un zbor de 13 ore.Nu am nici o problema in avoin.
• Nu am stat la 5 stele si nici nu as vrea.Pentru mine sa stau in hosteluri e perfect. In cort dorm ca acasa, ba chiar mai bine.
• Sunt o parte din natura. Nu o judec, sunt parte din ea, este o realitate careia caut sa ma adaptez.
• Mersul pe munte incepe de unde se termina padurea. In muntii inalti tabara de baza e la 4200m, peste altitudinea asta mai sunt ceva ciori si soricei.
• Am prins vreme proasta in unele locuri , dar nu atat de rea incat sa nu putem sa face varful. Sti cum e…dupa sufletul omului.
• Sa ma bucur ca traiesc si sa traiesc ca sa ma bucur.
• Omul e o parte din natura, nu poate sa influenteze decat viata lui, dar traieste ca sa se bucure de tot ce e in jurul lui.

Post from: uichendist.ro

Crina Coco Popescu. 15 ani. Ce credeti ca vrea sa faca in mai si iunie acest an?

• “Obiectivul meu este limpede: vreau sa fiu cea mai tanara alpinista care a urcat Seven Summit – cele mai inalte varfuri de pe fiecare continent si Seven Volcanoes. Acum a venit randul Americii de Nord.”

ASA CA:

• 14 –25 mai: Orizaba -Mexic Pico de Orizaba 5636 m. Cel mai inalt vulcan al Americii de Nord. Al 6-lea varf din Seven Volcanoes pentru Coco

25 mai-5 iunie: Alaska Mt Denali -6194 m. Cel mai inalt varf al Americii de Nord Al 5-lea varf din Seven Summits pentru Coco. Crina Coco Popescu va fi insotita de o expeditie a Clubului Montan Altitudine: Radu Teo, Dana Vasile, Ovidiu Popescu.

• Veti citi pe uichendist.ro un interviu cu Coco. Cea care va urca pe cei 7 mari: Kilimanjaro, Denali, Elbrus, Aconcagua, Carstensz Pyramid, Vinson & Everest.
• Miine, intre orele 15-17, uichendist si Coco vor fi pe Hotnews.ro in traditionala confruntare online.

“Visez la muntii cei mai inalti si mai frumosi ai planetei.Postavarul, Bucegii, Piatra Craiului si Fagarasul au fost locurile de joaca ale copilariei mele; aici am indragit natura si am invatat sa o respect; apoi joaca a devenit ascensiune, mai tirziu catarare, apoi alpinism. Muntii nostri mai inseamna pentru mine snowboard si mountain bike – iar in ultimul timp, terenul de antrenament pentru expeditiile in munti inalti..

• Cand povestesc despre copilarie, imi amintesc de creasta Bucsoiu si Omu pe la 6 ani, despre ghizii din Alpi uimiti de ascensiunea mea pe Dente del Gigante la 10 ani, despre Mont Blanc la 12 ani.
• Eram in etapa in care imi cautam modele si imi stabileam obiectivele. Imaginatia mi s-a inflacarat. Am auzit acum citiva ani de “Seven Summit”: “tata, trebuie sa urc si eu cele mai inalte varfuri de pe fiecare continent”. Intai a crezut tatal meu ca e doar un gind de copil; apoi si-a dat seama ca fiind fata lui, cu astfel de vise crescusem; el m-a dus pe munte, trebuia sa ma sprijine si sa ma indrume in continuare.

• M-am dovedit pregatita pentru inalta performanta. In 2008 am devenit cea mai tanara membra a Clubului Montan Altitudine si am inceput sa particip la expeditii: Kazbek in Caucaz, Damavand si Alam Kooh in Iran, Ojos del Salado in Atacama. La nici 14 ani am urcat pe munti de pana la 7000m. Fiecare varf urcat a fost pentru mine un mic pas de pregatire pentu inca un pas mai mare; iar pentru tatal meu o confirmare ca merit incredere.

• Intre 2008-2010 mi-am urmat visul: 4 varfuri din Seven Summits – Aconcagua 6962 m, Kilimanjaro 5895 m, Elbrus 5642 m si Carstensz Pyramid 4884m . In aproape 12 luni am urcat cele mai inalte varfuri de pe 4 continente si am primit titlul de “Maestru al sportului”.
• Au mai ramas 3 munti: McKinley in Alaska, Mount Vinson in Antarctica si Everest: cele mai indepartate, mai grele si mai costisitoare expeditii. Ma antrenez si sunt determinata sa-mi implinesc visul. Un vis despre care am aflat ca ar deveni record mondial de varsta in alpinism.

• Acum ma pragatesc pentru McKinley, cel mai inalt varf din America de Nord, si Pico de Orizaba, cel mai inalt vulcan de pe acel continent.

• Cele mai vii amintiri le am din ultima expeditie din Oceania,unde,pe langa Carstenszs in Papua Indoneziana am facut si Mt.Giluwe in Papua Noua Guinee pe care a fost prima expeditie Romaneasca.Atunci am luat pentru prima data contact cu clima ecuatoriala in sezonul ploios de acolo.

• E greu sa spun tot ce am simtit pe parcursul acestor ani de cand merg pe munte, dar ideea e una singura:fac ceea ce imi place si, desi sunt si momente cand mi-e dor de casa si vreau la mami, zile cand vremea e proasta si nu putem urca, nici unul din acestea nu ma face sa fiu mai putin fericita cand sunt acolo.

IATA PALMARESUL LUI COCO PINA ASTAZI.

Este cea mai tanara membra a CLUBULUI MONTAN ALTITUDINE care participa la expeditii in munti inalti.

Data nasterii: 3.12.1994
Oras: Rasnov
Ocupatie: eleva
Palmaresul Crinei Coco Popescu este realizat incepand cu virsta de 10 ani, majoritatea reusitelor fiind recorduri si premiere pentru varsta ei:
2005 – Alpi- Dente del Gigante(4014m)
2007 – Alpi- Mont Dolent(3800m);
2007 – Mont Blanc(4810m);
2007 – Turcia-vf.Ararat(5165m), cea mai tanara persoana din lume;
2007 – Nepal-vf.Kalapattar(5550m), Everest Base Camp;
2008 – mai: Mt. Olimp-vf.Mytikas(2919m),in conditii de iarna.
2008 – Mt.Caucaz – vf. Kazbek.(5047m) ), cea mai tanara persoana din lume;
2008 – Masivul Alborz (Iran), vf. Damavand(5671m), cea mai tanara persoana din lume;
2008 – vf. Alam Kooh(4850m), pe fata nordica, premiera pentru Romania;
2008 – dec.: Chile, Atacama – vf. Ojos del Salado(6893m), cea mai tanara persoana din lume, prima femeie din Romania;
2009 – ian.: Argentina, Anzii Cordilieri – Aconcagua(6963m), traseul „Traverseul Ghetarului Polonez”, cea mai tanara persoana din lume, prima femeie din Romania.
2009 – Elbrus – cel mai inalt varf al Africii;
2010 – Carstenz Piramyd – Papua – cel mai inalt varf al Oceaniei;
2010 – Mt. Giluwe – Papua – cel mai inalt vulcan al Oceaniei.

Post from: uichendist.ro

• prezenta militara
• Kaşmirul arată ca la începuturile facerii lumii
• Mehraj Din îi întinde cortul la confluenţa pîrîului Birch cu Nala, lîngă o stînă de oi a gujjarului Zulfikar, la o aruncătură de băţ de drumul spre Tibet
• Ceaiul tibetan. Impuscarea gujjarilor pentru drepturi legitime.

Sonu conduce ca disperatul.
Prezenţa militară a devenit copleşitoare. Intersecţiile sunt protejate de colaci de sîrmă ghimpată. |n dosul lor, în adăposturi din saci de nisip, mitraliorii stau pe burtă cu mîna pe trăgaci. |n faţa şcolilor, oficiilor poştale, pompelor de benzină, magazinelor săteşti sau posturilor de poliţie sunt desfăşurate cordoane de soldaţi sikh, purtînd pe cap căşti de război în formă de turban.

A stat ploaia. Kaşmirul arată ca la începuturile facerii lumii. Merii şi nucii îşi rotesc coroanele peste drum, iar satele miros a bălegar de cal. Pentru o clipă am senzaţia că sunt în Iapa, lîngă Sighet. Vălătucii de ceaţă se ridică de peste păduri, ca fumul de tămîie dintr-un altar. Zările se limpezesc şi Himalaya îşi ascute vîrfurile de norii cerului. Valea se lărgeşte simţitor. Pe terasele rîului se cultivă orez. Este vremea săditului. Femei îmbrăcate în roşu şi portocaliu, răsădesc smocurile de orez de culoarea prazului, cărate în spate în coşuri mari, cu picioarele goale şi înglodate în mlaştină, pînă la genunchi. Cu o terasă mai sus, bărbaţii ară noroiul cu pluguri de lemn, trase de cîte două perechi de bivoli pitici.

La numai o jumătate de oră de mers, valea se îngustează ca o posadă. Cornişe de zăpadă de pînă la patru metri grosime spînzură deasupra malurilor. Iarna, aici zăpada atinge zece metri grosime. Cînd se pornesc avalanşele, smulg totul în cale şi antrenează stînci ascuţite şi grohotişuri de pînă la o tonă greutate. Efectul este devastator şi pietrele smulse de avalanşă se transformă într-o ghilotină care retează cedrii groşi de trei metri, ca pe chibrituri. Pantele devin tot mai abrupte. La baza lor s-au adunat grămezi uriaşe de arbori smulşi sau tăiaţi de lama avalanşelor. Satele sunt tot mai mici, mai rare şi mai zgribulite. Gujjarii încă urcă spre sălaşurile lor de vară din munţi, făcute din pietre mari şi trunchiuri groase de cedru. |n drum spre munţi culeg vitele, caprele şi oile seniorilor din Kaşmir, pe care le ţin toată vara pe păşunile himalayene. Vacile lor sunt pitice, ca şi caii.

Ajungem în Sonamarag pe la 10 dimineaţa.
Mehraj Din îmi întinde cortul la confluenţa pîrîului Birch cu Nala, lîngă o stînă de oi a gujjarului Zulfikar, la o aruncătură de băţ de drumul spre Tibet, care începe la o jumătate de oră de mers cu maşina, dincolo de pasul Zozi La, sub care se cască o prăpastie înspăimîntătoare.

Alături de noi locuieşte o familie tribală venită din Jammu, partea de jos a statului Jammu-Kaşmir, de pe frontiera cu Panjabul şi Pakistanul. Cortul lor albastru scînteiază puternic în aerul ceţos. Pe la prînz, soseşte o familie tribală şi mai numeroasă, care îşi desface calabalîcurile pe tăpşanul de pe partea dreaptă a rîului Nala. Urc la baza gheţarului Thajwass, unde gujjarii au amenajat cea mai insolită “staţiune” montană din India.

Aici vin hinduşi din clasa de mijloc, pentru a vedea zăpada şi gheaţa, pentru a dormi în corturi, în campingul de la Sonamarag, care este de fapt, o uriaşă bază militară, şi pentru a se lăsa traşi de gujjari pe nişte sănii primitive din lemn negeluit, sau plimbaţi pe potecile de munte în spinarea unor ponei numiţi gurgur. La baza gheţarului nu există nimic amenajat, dar gujjarii s-au descurcat cum au putut, au adus mese şi scaune pliante, au întins un cort în care prepară băuturi fierbinţi, şi contra unei sume modice te poţi încălzi, stînd la un ceai, aşezat pe un scaun de aluminiu, într-un peisaj ca de la facerea lumii. Oficiile le fac fraţii Murat şi Rostem Din, doi vlăjgani cu bărbi venerabile, care conduc un clan care îşi are sălaşurile la baza văii Birch şi deţine un mare număr de cai gurgur. O ploaie iute şi rece se porneşte din senin şi ne alungă la adăpostul unor stînci înclinate.

Noaptea se face foarte frig.
Mehraj îmi pune o ploscă cu apă fierbinte la picioare. A doua zi, mă va preda călăuzei Mirza, un tip taciturn, care mînă un ponei pe nume Moti, pe care nu mă voi sui decît o singură dată, ca să nu-l deşelez. |n munţi, pînă la altitudinea la care voi urca, nu ai probleme de orientare, dar e bine să fii luat sub protecţia unui gujjar respectat, aşa cum este Mirza, care mă va prezenta căpeteniilor şi care îmi va facilita contactul cu oamenii de rînd, care sunt retraşi, reţinuţi, taciturni şi suspicioşi.
Ziua următoare voi urca pe valea Nala, spre pasurile Nichinai şi Piri. |n zilele senine de toamnă, din Piri se vede vîrful Nanga Parbat din Munţii Karakoram, de peste 8.000 de metri, aflat pe teritoriul Pakistanului, care are cea mai mare verticală de pe planetă, înaltă de cinci kilometri. De pe vîrful lui, în zilele foarte senine de toamnă poţi cuprinde Asia, pe cîteva sute de kilometri în adîncime, pînă în munţii Pamir.

Am ajuns la limita superioară a pădurii de cedru. Mai sus, urmează etajul mestecenilor himalayeni, cu trunchiuri groase de mai bine de un metru, învelite într-un strat de scoarţă de un cot, care se jupoaie în solzi groşi, care umplu poteca. Zăganii mişună pe cer în cercuri strînse, urmărind iezii. Cu aripile deschise, au o anvergură mai mare decît lungimea unui cal. Aici se găsesc cele mai înalte sălaşuri ale gujjarilor, care formează o aşezare mare cît un sat. Mirza mă duce la stîna căpeteniei Baba Karnai, care pare şeful întregii comunităţi. Baba Karnai are tenul mai închis decît al celorlalţi gujjari, faţa brăzdată de riduri subţiri şi adînci şi e un tip vesel. Poartă un acoperămînt asemănător cu cel al afganilor. Stîna lui din grohotişuri de două tone fiecare, pare făcută de zmei. Alături de Baba Karnai locuiesc verii lui Mirza. Unul are două fete şi un băiat, a căror singură distracţie este să mulgă vacile şi să strîngă lemne de foc. La înălţimea de aproape 3.500 de metri la care ne aflăm, focul arde întruna. Copiii n-au fost nicio zi din viaţa lor la şcoală şi nici nu au şanse să fie alfabetizaţi vreodată. Departe, în Jammu şi Rajastan, gujjarii şi-au lăsat casele de iarnă în grija bătrînilor.

Pîlcul de mesteceni s- a terminat şi am intrat în zona golului alpin. Zăpada măsoară pe alocuri zece metri şi a acoperit complet valea. Marmote uriaşe ţipă din dosul stîncilor. Cerul se zburleşte dintr-o dată şi se lasă întunericul. Mirza se uită îngrijorat la orizont şi-mi face semn să ne întoarcem. Mă încăpăţînez să-mi continui drumul spre pasul Nichinai, care se vede din cînd în cînd prin ferestrele ceţii, la nici un kilometru distanţă. Mă afund în zăpadă pînă la brîu, dar poneiul Moti nu mai face faţă. Este inutil să mai continuăm, deoarece oricum, din trecătoare n-o să pot vedea la nici două sute de metri în faţă, din cauza negurii. Cerul se sparge în milioane de alice de măzăriche, care îmi biciuiesc violent obrazul. |n cîteva minute, stratul de măzăriche care se depune atinge aproape două palme. Decidem să ne întoarcem, pentru că temperatura scade îngrijorător şi nu nu mai am niciun strop de ceai în termos. Sunt ud pînă la piele şi pînă la pădurea de mesteceni mai avem cel puţin o oră de mers.

Mirza îmi face semn
s-o luăm pe o altă potecă. |ntr-o poiană se întind nişte corturi, pe care nu le-am văzut la urcare. |l urmez pe Mirza spre unul dintre ele, şi intru prin fumul înecăcios, în căldura lui prietenoasă. |n jurul focului fumează narghilea un bărbat vînjos, cu faţa acoperită de o barbă nerasă de trei săptămîni. Din cînd în cînd, mai pune cîte un lemn pe joc şi potriveşte jăracticul sub ibricul de ceai, cu o pereche de cleşti din fier ciocănit. Alături de el, femeia îşi leagănă pruncul cu o mînă, iar cu cealalată întoarce o lipie, care se coace pe o tepşă de aramă pusă pe marginea focului. |mi umple o cană de ceai şi-mi rupe o jumătate de lipie. Ceaiul este sărat, de culoare roz şi străluceşte de stele de grăsime. Mă aflu la graniţa dintre reţetele ceaiului, şi începînd de aici am intrat pe teritoriul reţetei tibetane, care în linii mari, este aceeaşi, pînă în Mongolia şi Kîrgîzstan.

In ceaiul tibetan se topeşte unt de capră sau de iac şi se pune multă sare. Beau cu înghiţituri adînci şi închid ochii fericit, cu sentimentul că m-am întors acasă.

La peste o mie de kilometri depărtate, în timp ce îmi beau ceaiul liniştit, 13 gujjari vor fi împuşcaţi de poliţie în statul Rajastan, în timpul unui protest de proporţii, împotriva autorităţilor. Gujjarii şi-au cerut cîteva drepturi legitime, printre care şi acela de a-şi putea paşte turmele, în munţii de pe blestemata frontieră cu Pakistanul. Protestul a scăpat de sub control şi cînd gujjarii au atacat un post de poliţie, au fost seceraţi de gloanţe. |n India, limita dintre viaţă şi moarte este mai subţire ca un fir de păr de capră.

Post from: uichendist.ro

• comunitate tribală indo-europeană care practică transhumanţa pe distanţe de pînă la 1000 de km
• Una dintre multele teorii despre misterioasa lor origine, susţine că sunt strămoşii ţiganilor
• discutie cu bătrînul Shaban, care în tinereţe a căutat nestemate în munţi

Cititi prima parte a calatoriei. Pregatirea:

Îmi fac bagajele pentru călătoria în Himalaya. Voi pleca pe Valea Kaşmirului, pînă la Sonamarag, la 3000 de metri altitudine. De acolo voi urca pe jos pînă la baza gheţarului Thajwass, pe valea Birch şi apoi pe valea Nala, pînă în pasurile Piri şi Nichinai, la aproape 4000 de metri. Aici am să văd sălaşurile de vară şi locurile de păşunat ale gujjarilor, comunitate tribală indo-europeană care practică transhumanţa pe distanţe de pînă la 1000 de km.

Una dintre multele teorii despre misterioasa lor origine, susţine că sunt strămoşii ţiganilor. Odinioară, ajungeau în Afganistan şi Tadjikistan. |n portul lor se regăsesc elemente din Munţii Hindukuş şi Pamir, iar în limbă, o sumedenie de cuvinte pe care le pot înţelege fără dificultate, şi pe care le are şi romîna. Seamănă la înfăţişare cu afganii şi la ei ochii albaştri sau verzi sunt ceva obişnuit.
A suflat vîntul cu putere toată noaptea. Acum plouă în demenţă şi e frig ca toamna. Localnicii s-au înfofolit în nişte pelerine lungi, largi şi călduroase de lînă, de culoare castanie, tăiate pînă în dreptul pieptului. Pe la opt şi ceva încărcăm calabalîcul în Toyota de teren condusă de Sonu, un flăcău neliniştit de neam balti, din Tibetul Indian. Mehraj Din mă va însoţi pînă la Sonamarag, unde mă va preda călăuzelor gujjare.

|nainte de plecare vorbesc cu bătrînul Shaban, care în tinereţe a căutat nestemate în munţi, de o parte şi de alta a liniei de demarcaţie, dintre India şi Pakistan. Cunoaşte văile Birch şi Nala ca în palmă. A găsit la viaţa lui mii de karate de safir la Gilgit, în Pakistan, un El Dorado al gemelor preţioase. Are 80 de ani şi este aproape orb. |şi alege cuvintele cu grijă. Oftează cînd vorbeşte. Poartă pe cap un turban pestriţ, alb cu albastru, ca o piatră de lapislazuli. “|n Kaşmir găseşti de toate: safire, rubine, smaralde, acvamarine şi beril. Dar nici un căutător de pietre şi nici un şlefuitor n-a făcut avere din giuvaericale”, zice Shaban cu tristeţe
şi-şi petrece latul palmei peste turban, ca să se asigure că este la locul lui şi că nu i l-a luat vîntul. “Doar cîţiva neguţători din cei pe care i-am cunoscut în tinereţe, au izbutit să pună ceva de o parte şi pentru ei”.
Cumpăr două safire de la o cunoştinţă a lui Shaban.
L-am găsit pe Shaban cerînd de pomană în faţa moscheii Shah Hamadan din Srinagar. Cerşeşte din penitenţă şi devoţiune, în felul acela greu de înţeles pentru noi, practicat în India, nu pentru că ar muri de foame, ci dintr-un soi de umilinţă pe care i-o aduce ca prinos lui Allah. |n India, bătrîneţea este o stare complicată, în care poţi trăi, ca şi cum ai ispăşi păcate săvîrşite în existenţele anterioare, fie că eşti hinduist, ori musulman sau sikh.

URMEAZA

Post from: uichendist.ro

Vom afla:

• Mincarurile ei memorabile din Europa. Dar si singurul loc in care bea bere din lume
• Emotiile coplesitoare de la Roma si Boston
• Despre natura care o face om

Fa-mi turul lumii vazute de tine prin mincaruri.

• Italia cu espresso de dimineata, pranz si seara si cu pastele, mai ales cele cu fructe de mare sau spanac,
• Spania cu sangria si paella,
• Portugalia si pestele,
• Grecia si branza feta cu sosul racoros de castraveti si tzatiki,
• Boston cu berea neagra, singurul loc unde beau bere, si steak,
• Ungaria si gulasul care ma obliga sa regandesc ceea ce mananc in urmatoarele zile, de altfel toate tarile din Estul Europei sunt o catastrofa pentru silueta,
• Germania unde varza si ciolanul iar apoi strudelul cu mere sunt de neevitat, iar in tarile arabe salata tabuli si friptura de oaie, care in mod normal nu o agreez.
• Nu imi amintesc nimic despre tarile nordice, ceea ce inseamna ca am ales lucruri clasice, cum ar fi peste.
• Singura bucatarie care nu ma atrage, dar daca e necesar ma sacrific, si unde am cerut „branza cu rosii“, sunt cele asiatice.

Fa-mi turul lumii vazute de tine prin sentimente-trairi personale? EL ce simte, tu ce anume?

• Boston si Roma se situeaza in emisfera emotiilor coplesitoare, incantatoare, cand totul mi se pare acesibil, iar eu capabila sa fiu tot ce imi doresc. Irak si Afganistan sunt in zona neagra, cand realizezi ca se poate si mai rau si mai inuman.
• Dincolo de aceste alfa si omega, Istanbulul e unul din cele mai frumoase si imbietoare orase din lume, locul unde am avut imaginea a ceea ce inseamna orient si occident in acelasi timp, tarilor arabe probabil ca le-as atribui cuvantul „atractie prin respingere“,
• Japonia a fost singura tara unde am avut voie, in calitate oficiala, la shoping si unde am ratat momentul ramanad uimita cu orele de spectacolul strazii,
• India si drumul spre Taj Mahal, un fel de trecere prin iad ca sa ajungi in rai,
• Londra care ma inhiba,
• Grecia si Spania care imi sunt extrem de familiare si prietenoase si tarile nordice care par atat de modeste si in acelasi timp provocatoare ca atitudine sociala.
• Locul in care m-am simtit foarte libera a fost America. Este singurul loc unde am avut sentimentul ca poti fi normal sau anormal fara ca cineva sa te inoportuneze atata timp cat nu intri pe proprietatea privata a celuilalt. Despre ce simt eu ti-am spus, despre ce simte el nu m-as risca.

Ce emotii ai cu drumul? Avionezi-nu ti-e frica?

• Sa nu se rataceasca copilul. De avion nu mi-e frica, dar am mereu groaza aterizarilor.

Ce face natura din tine?

• O suport uneori mai bine decat pe confratii mei, oamenii.

In ce loc din lume natura te-a uimit?

• Cabo Formentor in Palma de Mallorca si cel mai vestic punct al continentului, Cabo de Roca, Portugalia.

Post from: uichendist.ro

S-o vedem pe Adriana Saftoiu calatoare!

• iarna e urs lenes, de primavara ar porni bezmetica prin lume
• adolescenta a visat la o calatorie cu Orient Express
• ii place skiul, marea nu-i slabiciunea ei
• India exotic in sens dezagreabil, iar Japonia la extrema opusa
• ii place inghetata de pepene galben, la Roma
• Ar pleca si miine la Boston si Roma
• burduseste bagajul cu carti
• N-are rabdare la cumparaturi

Iata raspunsurile Adrianei la intregul chestionar uichendist.ro:

Ai chef de calatorii sau esti un urs lenes traind din imaginatie?

• Iarna nu prea am chef de calatorii. Frigul ma transforma intr-un urs desi pentru ski o iau din loc, dar fara sa depasesc partia.
• Poate ca nici vara nu m-as arunca prea mult daca nu ar fi vacanta copilului si atunci ne luam toti vacanta. Primavara si toamna as umbla insa ca bezmetica in intreaga lume.

Cum aratau calatoriile imaginare ale copilariei tale?

• Nu foarte departe de frumusetiile patriei. Marea nu a fost niciodata slabiciunea mea asa ca cele mai captivante calatorii se petreceau in Apuseni, la rudele bunicilor. Mai tarziu cand am aflat ca tarile de pe harta atarnand intr-un cui de pe peretele scolii sunt reale si ca acolo locuiesc oameni, incercam sa imi imaginez cum ar fi sa ajung acolo.
• Dar mi se parea mult mai real sa ajung in Olimpul zeilor din Legendele lui Al Mitru decat la Paris sau Londra. Mai tarziu insa cand eram deja adolescenta am visat la o calatorie cu Orient Express. Parea de domeniul irealizabilului. Visul a devenit realitate in toamna lui 2008. Minunata calatorie!

Prima calatorie?

• Belgrad in 1990.

Cea mai exotica?

• India si Japonia, India exotic in sens dezagreabil, iar Japonia la extrema opusa. Trebuie insa sa spun ca nu am avut acces, din punct de vedere financiar, la ceea ce se intelege prin locuri exotice. Si in cele doua tari am avut sansa sa ajung doar in calitate de consilier, nu de turist.

Iti iei inghetata prin lume?

• Doar la Roma si intotdeauna de pepene galben.

Cu ce gadgeturi te intorci?

• Calendare si carti postale.

Ce haine iti iei?

• Nu am rabdare sa fac shoping in calatorii, o calitate foarte apreciata de sot. Daca mi se mai intampla, rochiile sunt cele pe care le caut si accesoriile.

Ce urasti sa sopinguiesti in lume?

• Aparate electronice.

Unde n-ai fost in lumea larga?

• In foarte multe locuri. De la Africa de Sud pana la Canada si America de Sud.

Unde ai pleca si miine?

• Boston si Roma.

Ce intimplari timpe ai avut?

• Daca nu imi amintesc, inseamna ca nu am avut. Ori sunt norocoasa, ori sunt precauta si atunci le-am evitat sau m-au evitat.
• Pana acum nici macar de clasicul accident cu bagajul care se rataceste intre avioane nu am avut parte.

Ce-ti pui in bagaje?

• Sunt foarte “zgarcita”. Calculez pe zile, pe momente asa incat sa nu am nimic din ce nu as avea nevoie.
• In schimb, ingreunez totul cu un exces de maculatura imaginandu-mi ca intr-o vacanta voi dubla numarul de cati citite.

Cum e trupul tau ca turist?

• Foarte lenes si relaxat. Chiar si atunci cand intrec masura mersului pe jos tot relaxata ma simt. Daca e placere…

Unde ti-e mintea ca turist?

• In primele zile, ma deconectez destul de greu si ametesc ce las acasa cu ce intalnesc. Dar apoi ma las cucerita de locul in care ma aflu.

URMEAZA TURUL MINCARURILOR SI SENTIMENTELOR TRAITE DE Asriana Saftoiu pe lumea asta cucerita prin calatorie.

Post from: uichendist.ro