Categorii: Aici plecam de-acasa, Lisabona Portugalia

1. Lisabona-Portugalia. Uite-o la picioarele Cristinei Secotă. Iat-o prin ochii ei, un oraş  cu oameni îmbrăcaţi ca-n filmele din anii 60. Veniţi  la restaurant sa-şi bea cafeaua, veniţi să nu mai plece niciodată.
2. Lisabona ca o bucla atemporala.
3. Suprapuneri: istoria, cucerirea lumii, curajul, marile expediţii, coloniile, sclavii, aurul, maurii, declinul, şi acum, decojirea blândă a fostei măreţii.

Iata muzica ce se potriveste Acestei Lisabone:

(poze: Cristina Secota)

In fiecare zi peşte şi la desert pepene galben sau cremă de zahar ars

• Când am ajuns prima oară la Lisabona, alte lucruri erau mai importante, şi oraşul a fost la început un fel de decor pe care îl vedeam întinzându-se în faţa mea, în fiecare dimineaţă.
• Mâncam în acelaşi loc, intr-unul din nenumaratele restaurante ce semănau între ele – o încăpere minusculă, cu 5-6 mese, bucătăreasa gătea întoarsă cu spatele, doi paşi mai încolo.
• In fiecare zi peşte şi la desert pepene galben sau cremă de zahar ars. Camera era neîngrijită, plină de fum. Proprietarul nu vorbea nicio altă limbă în afară de portugheză, avea un şorţ lung, alb şi murdar şi-şi trata clienţii cu o detaşare princiară. Lucrurile păreau să functioneze în buclă, atemporal.
• Localnici în varstă veneau sa-şi bea acolo cafeaua şi nu mai plecau niciodată. Peştii erau expusi direct in fereastră, agăţaţi cu cârlige mari de gurile deschise – roşii, enormi, monstruoşi, irizaţi. Niciodată, niciunde, mâncarea n-a fost mai buna.

Nu existau constrângeri, nimic impozant sau victorios, locurile se aşezau unele peste altele

• Oraşul l-am văzut la întâmplare, fără plan, fără să-mi impun nimic. Uneori, zile întregi, doar de la fereastră, alteori umblând mai multe ore, până ce identitatea mea devenea un concept vag şi îndepărtat.
• Nu existau constrângeri, nimic impozant sau victorios, locurile se aşezau unele peste altele, cladiri de secol XVIII, cu faţade drepte, acoperite de sus pana jos cu faianţe colorate, strazi înguste si case medievale, catedrale baroce langă mici pieţe însorite, scări multe si lungi, lumina clară şi dreaptă, oraşul era stratificat si din toate suprapunerile ieşea istoria lui neobişnuita, cucerirea lumii, curajul, marile expediţii, coloniile, sclavii, aurul, maurii, declinul, şi acum, decojirea blândă a fostei măreţii.

un aer uşor prăfuit, de trecut care nu trece, un fel de decadenţă senină

• Foarte mulţi oameni în vârstă, imbrăcaţi ca nişte actori din anii ’60, şi în tot centrul – zeci de magazine unde se vindeau halate lucioase, papuci de pâslă, prosoape de baie, pantofi ortopedici, bastoane si capoate cu flori.
• Uneori, la parterul unor clădiri vechi, găseam magazine abandonate care păstrau intacte vitrinele de acum mulţi ani. Peste toate, un aer uşor prăfuit, de trecut care nu trece, un fel de decadenţă senină.
• Intr-una din zile am mers la plajă undeva către sud. Era o plajă ireală, lungă, pustie, fără sfârşit. Nici măcar un singur om, o zi întreagă. Doar căldura aspră a verii, nisipul alb, încins, şi apa îngheţată a oceanului.
• Când mă gândesc la ziua aia, locul mi se pare în continuare neverosimil, ca o vedere cu o insulă exotică a cărei existenţă nu poţi decât să ţi-o reprezinţi, pentru că n-o poţi percepe prin simţuri.
• In tot timpul cât am stat acolo n-am facut nimic din ceea ce ar fi trebuit, turistic vorbind. Cu toate astea, orasul s-a infiltrat încet prin ochiurile înguste ale atenţiei mele. Au fost niste zile imperfecte, fragile, calde si luminoase. Ca Lisabona.

Taguri blog calatorii, calatorie, calatorii, citybreaker.ro, dor de duca, dus de-acasa, endorfina, excursie, Istodor, lisabona, Portugalia, Romania, travel blog, uichendist, uichendist.ro, weekend.
Aboneaza-te la feed-ul RSS sau citeste articole similare din lista de mai jos (daca exista).

Uita-te mai jos, poti lasa un comentariu!