Categorii: Aici plecam de-acasa, Poza Cultura Istorie, Rating in endorfine, Socotelile, Targu Mures, Tirgu Mures
Bilanţ al călătoriei mele în Tîrgu Mureş. Cea mai frumoasă poză făcută de mine e aici.
Am ajuns în Tîrgu Mureş la invitaţia Teatrului 74. Invitat la Conferinţele Cetăţii şi la o reprezentaţie a “Vieţaşilor de pe Rahova”, cartea mea apărută la Polirom. Merită şi teatrul şi piesa.
Drumul: Ieşirea din Bucureşti e aerisită de Pasajul de la Băneasa. Am rămas fără benzină, aşa că am luat-o pe la Cocoşatul. Cei doi mici tradiţionali, ritualici nu mi-au dat benzină, dar stomacul a început să funcţioneze, sarea şi piperul călătoriei. Am luat drumul Ploieşti-Braşov, DN1. Şi m-am înmormîntat la Sinaia. frecangii de volan, băieţii ce au bucuria să se plimbe din staţiune în staţiune au creat dop de o oră între Sinaia-Buşteni. Să vii la munte şi s-o arzi prin staţiuni e jocul favorit al unor tîmpiţi. Bravo lor! Pînă-n Tîrgu Mureş pustiu şi bine pentru mine.
Oprire la Predeal, Rozmarin. Chelneriţa mi-a dat tochitură-n loc de pastramă. Vinul mi-a despărţit stomahul. O senzaţie de dihotomie de lipsă de armonie, de fără sens a mîncării în faţa furtunii vinului m-a enervat. Reparaţia a fost pe seară la “La Teo” în Tîrgu Mureş.
Somn? Hotel Tineretului. Prima seară? nuntă în creieri. O “stare civilă” cum spunea recepţia. Şi-o înmărmurire: “Mai staţi?” fiindcă cerusem un bec pentru cameră. Un bec. Şi de cîteori am ieşit din cameră, recepţia m-a întrebat simplu: “Mai staţi?”. Habar nu aveam de ce. Chiar de ce? Hotelul? Era cald înăuntru. Apă caldă. Nu poţi cere mai mult.
Ieşirea în Oraş. Am pozat tot ce mi-a ieşit în cale. Cea mai frumoasă vilă de pe Mihai Viteazu este a lui Frunda, senatorul. Am descoperit asta duminică după amiază. E aur casa, o observasem la dus, i-am văzut proprietarul la întors. Oraşul e un tîrg cu prestanţă. E o tihnă a lucrurilor, plăcută.
Dincolo de orice uichendire, bloggerii spun altceva. Locuitorii, de fapt. Am luat interviuri. Unui ziarist şi unui doctor.
Ziaristul povesteşte despre mafii locale şi o tihnă aparentă. Romanii si maghiarii se respecta, dar visează separat. Forfota aceasta n-o puteam simţi eu în cîteva ore petrecute, ore de uichend.
Doctorul vorbeşte despre fricile locuitorului de rînd.
Uichendul meu a fost unul al plimbării şi mîncării. Am trecut pe la fiecare dintre restaurantele povestite de către vizitatorii blogului uichendist. Şi mi-am dat seama că mîncarea e gustoasă peste tot. Spectacolul aparţine chelnerilor. Amabili. Incredibili. La Laci m-am luat după chelner şi n-am regretat. La La Teo chelneriţa recomandatoare şi ea, dar aeriană complet. Suplinită de şef şi piccolo. La Mitică, om al lui Dumnezeu, cu milă pentru banii tăi, recomanda ce putea: chestii de bodegă joasă. Palinca şi Vinul proaste, date dracului.
Nici o masă fără 500.000/două persoane. DAR, repet! E peste orice servire în Bucureşti.
Endorfine? 4. Mi-a fost bine, nu zic. Hotelul însă nu-i mare lucru. Natura nu se vede. Atmosfera de oraş cu case zîmbitoare tăiată de blocuri fel de fel şi construcţii prăpădelnice de comerţ nou.
Cuvîntul cheie al uichendului meu: os cu măduvă. Mare poftă am avut pentru Os şi pîine cu untură. Chelnerul atent la ceea ce am comandat mi-a spus că nu-i bine. Uite, îmi dă de la el o palinkă şi ceva grăsime pe pîine. Şi mi-a dat un pic dar bun. Osul? era plin de măduvă. Doar că, fără să-mi dau seama nu se îmbucau. Erau prea grăsoase luate împreună. nu-i bine să ai poftă fără limită şi fără raţiune. Aşa şi cu oraşul. Gîndeşte înainte. Poate, poate intri în esenţă, în mijlocul osului. Vezi însă de se potriveşte cu ce-ai făcut înainte. Eşti în centrul lumii, ai ajuns, bun. Dar nu ţi se va face lehamite de naivitatea ta de-a fi în centru şi a nu vedea în jurul tău?
